Lzd's blog

Cel puţin aşa a fost excursia de azi dacă vezi partea goală a paharului. â

Noi[eu, Andrei, Gabi] am privit partea plină a paharului. Dimineaţa la 10:30 am plecat din Orăştie, cu destinaţia Costeşti, un sat de munte situat la vreo 17 km de orăşelul nostru. Spre surprinderea mea[ defapt şi al lui Andrei] am reuşit să ajung la destinaţie fără să cer pauză!!!

Într-o excursie anterioră am crezut că[,] cad de pe bicicletă de oboseală... dar azi am fost un veritabil ciclist, demn de turul Franţei, sau al judeţului Hunedoara.

În Costeşti ne-am oprit la ''Popasu' Dacilor'' unde am înfulecat 3 mici, foarte buni. O idee genială mi-a trecut prin cap după ce am plecat de la Popas': să trecem cu bicicletele o punte peste râu... la vreo 10 metri... dacă cădeam, eram pretty seriouslz fucked up! Înainte să ajung la puntiţa cu pricina bicicleta a murit. Efectiv a murit. Ceva la lanţ, s-a rupt, iremediabil. După blestemele de rigoare am continuat drumul. Andrei a avut ceva reţineri în trecerea punţi. Eu trec primul, trec bine... urmează Gabi, şi el bine. Andrei, deşi i-am explicat să calce pe grinzi, nu ştiu ce a făcut, si a intrat cu picioarul prin punte. Mi-am auzit blestemele pentru un an întreg, Andrei tremura de şoc. Bine că nu a păţit nimica.

Pe drum ne-am întâlnit cu un grup de excursionişti cehi cu rucsace[mari] în spate. Am făcut schimb de mailuri cu ei, de treabă oameni, prietenoşi. Le-am dat câteva sfaturi, direcţii şi le-am urat: Drum bun and good luck! Spre surprinderea mea au înţeles drum bun.

Am găsit un loc bun de baie, apă până la piept şi pe fund era nisip. Singuru' lucru care nu mi-a plăcut e că apa era cancer! Rece, dar asta nu ne-a oprit din scăldat. După ce am spart o sticlă de apa[sticlă de plastic], singura apă care o aveam, am fost nevoit să merg să îmi dea oamenii de la cabana nişte apă într-o sticlă. N'aveam sticlă dar mă gândeam că au ei. N'aveau... şi am mers înapoi la 'tabără', am luat bani, şi am cumpărat apă minerală.

Şederea a fost relativ plăcută până când nişte vaci[nu ma refer la fete, ci la vaci, din acelea cu coarne, verişoarele Milkai şi ale Fulgăi] au călcat în picioare tricoul lui Andrei şi au încercat să ne manânce sandvişurile.

Orăştia era la 17 km şi eu nu puteam pedala. Ce să fac? După ce am fost refuzat de un coleg de clasă[locuieşte în Costeşti] când l-am rugat să-mi împrumute bicicleta am descoperit altă alternativă de transport: mă ţineam de umărul lui Gabi, când al lui Andrei, astfel reuşind să ma deplasez cu o viteză rezonabilă.

La doar 8 km de Orăştie[distanţă care de obicei o făceam în juma' de oră, datorită înclinaţiei drumului] am făcut 2 ore. De ce?! Pentru că Gabi făcuse pană! Iarăşi blesteme. După o încercare esuată de a repara roata cu scotch, am decis să mergem pe jos.

Acuma vine partea mai creepy a poveşti! Şi Andrei mâncase mici. Şi deja simţea că ei vor să iese afară. I-am spus să se abţină până când ajunge acasă. Când a făcut Gabi pana m-am gândit la bietu' Andrei. După ce a găsit un loc potrivit pentru delicatul ritual a început. Dupa câteva clipe mă întreabă dacă nu vine cineva: ca'n filme, vedem o fată pe bicicletă îndreptânduse către Andrei. Ulterior mi-a spus Andrei că norocoasa fată e probabil să-i fi văzut ''obraji''

Ultimi 8 km către casă au fost liniştiţi, fără alte peripeţii. Am rămas cu nişte amintiri superbe... cert e că dacă ar fi să mai fac odată asta, n-aş schimba nimica. Poate doar aş face o poză la puntiţă.