M-am mutat!

Cu căţel şi cu purcel, m-am mutat pe wordpress.

Trebuie să recunosc că mi-a fost greu să ma despart de In Lala's Head, dar, n-ai ce-i face, aşa e în tenis! Parcă mă despart de un vechi prieten... Dupa 10 luni şi 10 zile[ce ironic] mă despart de blog...

Am anumite avantaje pe wordpress, cum ar fii statistica, panoul de control mai divers... PhotoBlogu rămâne acolo unde este.

Şi să nu uit! LINK.

Nigga'

Mă consider un baiat calm, liniştit care-şi vede de treaba lui. Nu sunt violent deloc, nu-mi place violenţa.
Dar, mai am şi eu nişte momente în care mi-aş dorii să am fizicul unui bodyguard sau cel puţin un aparat de curentat.

Mă enervează la culme tăranul de la terasa.’’Ţăranul de terasa’’ acela e genul de om care se face remarcat oriunde ar fii, în cazul acesta la terasa, prin poluare fonică. Telefonul cu manele îl ajută, dar şi grohăiturile(se vor a fi cuvinte). Genul de om care mă scoate din sărite: are numai beşini în cap, se consideră deştept, frumos, tare, shukaru’ shukarilor. Are cioc, dar şi perciuni alungiţi până la barbă. Nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că sunt subţiri. Şi are cercei! Cel puţin 3. Unu mai mare ca altu, găurile fiind total aiurea... cei trei cercei formează un arc de cerc, sau să fie semnul de la Nike?

Dar din păcate, sau din fericire pentru ei, nu am fizicul necesar şi nici teaserul.

Şi ar mai fi un exemplar. Cioara! Ţiganu’ la pubertate. Freză tip ţepi, cu bluză Pulma şi figuri pe tot corpul. Genul de cioră care le cere banii la copii din gimnaziu altfel îi bate. Era unul ca genu’ descris mai sus când eram în gimnaziu. Avea o armată de lingăi după el. Cel cu limba cea mai lungă era unu gras şi mic. Dacă nu era prieten cu Laurenţiu, cioara, mânca bătaie de la toţi. Telefonul lui era întodeauna în mână la Cioară, care, în timpul şcolii, era proprietarul telefonului.
Ţin minte odată că luasem o palmă de la Cioară şi grasu’ se râdea de mine. După ce am ajuns la o distanţă sigură de ei, le-am bagat p**e-n gură cu un zâmbet larg. Ştiam că o să iau bătaie , dar măcar m-am descărcat. În timpul orei am mers la baie. Şi surpriză, grasu era acolo. Tremuram, dar tot m-am dus la el. N-aveţi idee ce bine m-am simţit când i-am văzut ochii cât cepele când eram cu mâna la el în gât. Nu l-am lovit, l-am speriat bine şi i-am spus să mă lase în pace.

Partea interesantă era că după şcoală mă aştepta cioara şi grasu. Cioara m-a luat de după cap şi a început să vorbească cu mine, nu mai ţin minte ce a zis, dar ştiu sigur că nu m-a lovit sau ceva. Dar venise grasu’ din spate şi mă lovise cu podu’ pălmii în ureche.

Atunci am jurat, că următoarea dată când îl prind singur, îl string de bijuterii până plânge!

Timp şi inspiraţie

De inspiratie si de timp am avut nevoie zilele astea ca sa pot scrie pe blog. Din pacate, ele au lipsit cu desavârsire.

Joi am participat la o sesiune de comunicari la Deva cu profesoara de fizica. Am facut o prezentare în PowerPoint (merci Atiila pentru backround) si un referat. Tema sesiunii era despre cosmos si cunoasterea lui. Am învatat una alta si am luat un 10 la fizica, am crescut în ochii profesoarei, si am primit si un atestat.

Sâmbata am participat la un festival de poezie la scoala. Au fost si scriitori care au scris poeziile recitate. Eu am spart gheata, fiind primul care a recitat. Emotii, si o mica bâlba, care, spre usurarea mea, a trecut relativ neobservata. Dupa ce toata lumea a terminat de recitat, autorii si profesorii nostrii de româna au început sa discute despre degradarea poeziilor. Ca sunt invadate de urât, ca nu mai au farmecul de demult. Scriitori care apar la TV nu apar la ore potrivite, dimpotriva, la ore gen 1-2(noaptea). În schimb sunt promovate altele, care nici macar nu au aceiasi valoare ca si poeziile, dar se ’’consuma’’ pentru ca sunt difuzate la ora potrivita. Ma refer la altele la, de exemplu, la carti lansate de personalitati, care nici macar nu ajung la a mia parte din opera lui Eugen Evu, Paulina Popa...

Oricum n-am pierdut timpul. Am terminat 2 carti saptamâna asta

1. ’’12 ani cu Hitler’’- E scrisa de o fosta secretara de a lui Hitler, care timp de 12 ani, a fost zi si noapte cu Hitler.
2. ’’Homo Videns’’ de Giovani Sartorii- Descrie imbecilizare prin televiuziune a homo sapiensului, care devine homo videns. O noua forma de analfabetism: omul vede, aude, simte, dar nu prelucreaza in totalitate tot ce vede, aude, simte. E ca si un copil care vede o fotografie cu tema abstracta, nu întelege ce vede, dar vede.

Nu-mi place

Ploaia. Nu-mi place. De ce?

Deasta:

  1. La mine se aplică foarte bine legile lui Murphy. Indiferent de cât de încet merg, tot mă voi uda pe pantaloni şi m-i voi stropii. Deci când plouă mă murdăresc.
  2. De fiecare dată când plouă îmi dau seama că nu am umbrelă. Şi nu găsesc nici o umbrelă în casă care să fie perfect funcţională. Şi aleg una aleatoriu din cele 3. O aleg taman pe cea mai futută dintre toate.[legiile lui murphy]
  3. Pentru că e frig afară când plouă. Şi eu am mâinile reci majoritatea timpului. Şi când plouă nici nu m-i le pot băga pe toate[2] în buzunar, pentru că o mână ţine umbrela.
  1. Pentru că dacă plouă iarna zăpada se face cioaflă. Şi dacă e cioaflă mă murdăresc şi mai tare.
Deci pleacă ploaie pleacă!

Cum adică?!


Cum adică de sine stătător?

Pauză

Cu prilejul zilei Educatorului nu am făcut şcoală. N-am putut să scriu nimica pe blog pentru că am făcut greşeala de a-i spune fratelui meu că are un coleg fifa 09. E obsedat de joc, dar îl înţeleg.

Am redescoperit copilul din mine azi. Am găsit o praştie şi 2 ore am avut de lucru în grădină: nici un măr(fruct) nu a scăpat neatins, nici o vrăbiuţă nu a scăpat fără să fie stresată.

După asta am râs de câinele meu când a încercat să treacă printr-un termopan... Păcat că s-a învăţat minte şi nu l-am putut filma.

Per total n-a fost o zi pierdută.

Nici un animal care apare în acest articol nu a fost rănit.
La mulţi ani educatorule!

200

Yupiii! Postul acesta este cel norocos, cu numarul 200.

200 de ideei din 2 ianuarie 2008. Ţin minte că am mai scris un post aniversar când am ajuns la postul cu mirifica cifra de 100. Urmează să caut în arhivă când am scris postul acela, astfel voi afla în cât timp am scris 100 de articole.

Ne mai citim, salutare!

LE: vreo 100 de posturi în 137 de zile!

3000 şi creşte

Am ajuns la 3000 de vizite, defapt deja am trecut de 3000. Eu cred că au fost mult mai multe...

Oricum e bine şi aşa rău. Vorba lu' Tata.

Deci nu!

Orăştia este un oraş destul de mic cu un număr destul de mic de bloggeri. Cei pe care îi cunosc eu sunt: Bogdan, Alex, Fometoc, Radu Alin, Călinocea... Sunt sigur că sunt mai mulţi dar nu cred că-i cunosc.

Mai nou, a apărut un nou blog în blogosfera Orăştiană. Ocps. Destul de discutat despre el. Ideea blogului este una destul de simplă: cu şi despre cocalari si piţipoance. Bravo lor, bună temă pentru blog, bun design...

Care este problema mea? Lumea crede că eu l-am creat. Şi care ar fi problema în asta?

Păi e una dureros de mare. Toţi cocalarii şi pitzipoancele care apar pe site caută răzbunare, şi eu cad de prost în numele celui care a creat site-ul. Şi uite aşa îmi vor smulge capul, şi vor scrie pe D&G şi-şi vor face poze cu el în oglindă.

Deci, gândiţi înainte să arătaţi cu degetul, şi mai ales, înainte să mi-o iau în freză!


Danke!!!!

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire