Nico

Stau si privesc la cer
Dar el e intuncat.
Sunt nori grei de ploaie
Si tot ii spuslberat.

Se aude un tunet,
Si fulgerul apare
Despica ceru-n doua,
Si totu-i ca o vapaie.

Asa e viata mea
Ca cerul inorat
Asa mi-e inima
Ca cerul intunecat.

Parca mi-e despicata,
Si mi-e rupta-n doua,
Iar viata-i ca un tunet
In jurul meu doar ploua.

Inima mi-e pustie
Si plina de durere.
Nu pot sa mai suport
Atata amar si jale.

Traiesc numai in noapte
Si nu mai am lumina,
Dar sper ca intr-o zii
La mine ea sa vina.

Atunci voi stii si eu
Ca dupa ploaie, vine soare,
Ca dupa chin si jale
Bucuria este mare.

Atunci eu strig la cer
Sa fie fericit
Ca-n viata mea
Lumina a venit.
Bota Paula Nicoleta.

Pe scurt Nico. O persoana memorabila, as putea sa spun ca este un model in viata pentru mine. Are 29 de ani dar cred ca a trecut prin mai multe lucruri decat multe persoane pe care le cunosc. A avut taria sa treaca peste multe lucruri la care majoritatea ar fii cedat, ar fii cerut sprijin, dar nu, ea nu, ea este o luptatoare, ambitioasa, cum plina de modestie se numeste. Este plina de viata, energica si prietenoasa. De multe ori ma despart cu greu de discutile cu ea... as vorbii ore intregi cu ea, pot povestii orice cu Nico. Are grija de prietenii ei, este surprinzator de sufletista dar este si severa cand trebuie. Scrie poezii cand simte sa le scrie, si simte asta de pe la 14 ani. Poezia de mai sus a fost scrisa intr-o zi ploioasa, "o zii zbuciumata din viata mea". Aceasta este Nico.

1 Comment:

  1. paulaionescu said...
    Foarte frumoasa poezia. Nu oricine poate scrie asa ceva. Chiar circula acum o leapsa pe bloguri ce implica compunerea unei poezioare...sper sa nu ajunga la mine prea curand. :))

Post a Comment



Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire