A venit timpul sa mai scriu pe blog, avand in vedere ca am mult timp liber.
Citind din ultimele posturi imi dau seama ce tampenii scriam... sa speram ca o sa se schimbe treaba de acum.
Cheers mate!
Vacanta cea mai frumoasa? Intrebare relativ usoara, la care pot raspunde fara sa ma gandesc prea mult. A fost prima vara in care am am lucrat undeva, pe bani, bani care nu imi erau de la familie. Mandru eram ca am reusit sa adun o suma frumusica de bani si mai ales ca am reusit sa ma abtin sa nu ii cheltui.
Singurul lucru care ma determinat sa tin de bani si sa nu ii cheltuii a fost posibilitatea unei vacante in Italia. Posibilitate, care spre fericirea mea, a devenit realitate. Am plecat din Romania cu finii nostri si copilul lor, care e printre cei mai buni prieteni ai mei,pe nume Stefan.
Nu va mai plictisesc cu cele 2 zile de drum, trecem direct la Italia. Am ajuns in orasul care urma sa imi fie casa pentru urmatoare saptamana undeva pe la 11 seara. Minunat arata orasul cu toate luminile aprinse. Apartament foarte mare, dar nu genul american, cu televizor urias si bucatarie la fel. Totul in proportii normale, decorat cu bun gust. Partea cea mai buna era terasa. Pe bloc era o terasa care era a parintilor lui Stefan. Plina, da plina ochi de plante: flori, cactusi, bambusi si bonsai. Intr-un colt erau sub o umbrela alba niste canapele tot albe pe un cadru gros din bambus. Te simteai ca si in rai stand pe un fotoliu cu un Heineken rece in mana privind apusul. Si nici rasaritul nu se lasa mai prejos: vedeam marea de pe terasa, si il vedeam pe Soare iesind din ea in fiecare dimineata. King of the world, zic!
Eram independent acolo. Chiar daca eram la parintii lui Stefan, eram independenti in timpul zilei, sau asa ne placea sa credem. Asta pentru ca am mers si singur acolo, fara mama,tata sau frate. Aici inca o premiera pentru mine, faptul ca eram 100% in vacanta, nu imi faceam program dupa nimeni, era o chestie frumoasa.
Ma simteam ca un rocker faimos. Azi eram la marea Adriatica, sub o umbrela privind valurile marii, sorbind mojito, maine eram la circuitul de la Imola la o cursa de moto GP.(e incredibil cum se aud motociletele alea cand trec pe la start) si poimaine la Roma. Am mers la Roma doar eu cu Stefan cu trenul. Acolo, pentru prima data in toata vacanta, m-am simtit prost ca sunt roman, cand “nasul” a dat jos din tren 2 romance.(tinere, nu cred ca erau la munca, erau deodata cu mine, probabil in vacanta si ele)
Roma… e Roma. Spre surprinderea mea, nu era asa de greu sa te descurci pe acolo. Asta poate ca am mers si pe niste trasee frecventate de turisti dar o parte din mine crede ca nu e chiar asa de greu, trebuie doar sa stii o boaba de italiana si engleza. Colosseum, columna lui Traian(la columna am fost mandru ca am sange dac in vene cand am vazut dacul cioplit acolo) Gradinile Vaticanului, capela sixtina, toate, si multe altele, le-am vazut. Sunt recunoscator ca am putut sa vad niste locuri pe care multi le doar viseaza…
A fost una dintre cele mai reusite vacante ale mele. Nu a fost chiar o vacanta tipica, pentru ca nu am fost cu cineva din familie, mai degraba cu un prieten. Si cred ca tocmai asta a facut totul mult mai bine, eram mai relaxat tot timpul, puteam sa fac anumite lucruri pe care nu le-as fi putut face de fata cu mama sau tata.
Acest articol participa la concursul organizat de visurat.ro si sponsorizat de Arsenal Park
Arsenal Park, adica cel mai tare parc tematic din Romania:
Arsenal Park - Prezentare în limba Română from Eduard Schneider on Vimeo.
Gata cu wordpress, gata cu lzds.org.
Nu mai merita sa imi cumpar host inca pe un an, deci am revenit pe good old blogger!
Nu prea o sa mai scriu eu asa de des, dar tot nu ma las, poate din cand in cand mai simt nevoie sa scriu ceva.
Sa ne citim cu bine!
În general, nu prea particip la concursurile destinate bloggerilor din mai multe motive, unul dintre ele find probabilitatea mică de câştig. Dar acuma mi-am luat inima în dinţi şi m-am hotărât să particip şi eu la concursul organizat de EBU. Regulile concursului, pentru cei care vor să participe, sau sunt curioşi, pot fi găsite aici.
Magazinul virtual EBU a fost lansat de curând. Mai exact ieri, 11 decembrie. În primul rând trebuie să apreciez metoda lor de advertising: au mers direct la ţintă, adică la bloggeri. Aşa au determinat oamenii să scrie de ei, fiind tentaţi de premile mai mult decât apetisante. Eu din acest motiv scriu, pentru că mă tentează premile. Nu m-ar deranja un monitor nou, sau un aparat foto în plus.
Situl este unul foarte plăcut, designul fiind unul excepţional. Nu oboseşte ochiul, dar nici nu te plictiseşte, sunt butoane peste tot! Cu cât te uiţi mai atent, cu atât descoperi mai mult! Ceea ce ma impresionat în mod plăcut a fost livrarea oriunde în ţară, care se face gratuit, dacă achiziţionezi produse în valoare de minim 100 ron. Nu am mai auzit de magazine online cu o asemenea ofertă. Uite aici încă o bilă albă pentru EBU.
Am observat că au o gamă variată de produse, de la telefoane mobile până la fiare de călcat! Bag mâna în foc că Domo.ro o să piardă ceva clienţi în favoarea lor. E un site bine pus la punct, curat, aranjat, dar simplu, găsind tot ce vrei, când vrei, fără prea mare efort.
Este clar un pas înainte pentru magazinele on-line din Romania. Un pas înainte mult aşteptat şi bine venit. Cu siguranţa dacă voi avea nevoie de ceva, de orice, voi apela la EBU.Acest articol a fost scris pentru concursul EBU.
Cu căţel şi cu purcel, m-am mutat pe wordpress.
Trebuie să recunosc că mi-a fost greu să ma despart de In Lala's Head, dar, n-ai ce-i face, aşa e în tenis! Parcă mă despart de un vechi prieten... Dupa 10 luni şi 10 zile[ce ironic] mă despart de blog...
Am anumite avantaje pe wordpress, cum ar fii statistica, panoul de control mai divers... PhotoBlogu rămâne acolo unde este.
Şi să nu uit! LINK.
Mă consider un baiat calm, liniştit care-şi vede de treaba lui. Nu sunt violent deloc, nu-mi place violenţa.
Dar, mai am şi eu nişte momente în care mi-aş dorii să am fizicul unui bodyguard sau cel puţin un aparat de curentat.
Mă enervează la culme tăranul de la terasa.’’Ţăranul de terasa’’ acela e genul de om care se face remarcat oriunde ar fii, în cazul acesta la terasa, prin poluare fonică. Telefonul cu manele îl ajută, dar şi grohăiturile(se vor a fi cuvinte). Genul de om care mă scoate din sărite: are numai beşini în cap, se consideră deştept, frumos, tare, shukaru’ shukarilor. Are cioc, dar şi perciuni alungiţi până la barbă. Nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că sunt subţiri. Şi are cercei! Cel puţin 3. Unu mai mare ca altu, găurile fiind total aiurea... cei trei cercei formează un arc de cerc, sau să fie semnul de la Nike?
Dar din păcate, sau din fericire pentru ei, nu am fizicul necesar şi nici teaserul.
Şi ar mai fi un exemplar. Cioara! Ţiganu’ la pubertate. Freză tip ţepi, cu bluză Pulma şi figuri pe tot corpul. Genul de cioră care le cere banii la copii din gimnaziu altfel îi bate. Era unul ca genu’ descris mai sus când eram în gimnaziu. Avea o armată de lingăi după el. Cel cu limba cea mai lungă era unu gras şi mic. Dacă nu era prieten cu Laurenţiu, cioara, mânca bătaie de la toţi. Telefonul lui era întodeauna în mână la Cioară, care, în timpul şcolii, era proprietarul telefonului.
Ţin minte odată că luasem o palmă de la Cioară şi grasu’ se râdea de mine. După ce am ajuns la o distanţă sigură de ei, le-am bagat p**e-n gură cu un zâmbet larg. Ştiam că o să iau bătaie , dar măcar m-am descărcat. În timpul orei am mers la baie. Şi surpriză, grasu era acolo. Tremuram, dar tot m-am dus la el. N-aveţi idee ce bine m-am simţit când i-am văzut ochii cât cepele când eram cu mâna la el în gât. Nu l-am lovit, l-am speriat bine şi i-am spus să mă lase în pace.
Partea interesantă era că după şcoală mă aştepta cioara şi grasu. Cioara m-a luat de după cap şi a început să vorbească cu mine, nu mai ţin minte ce a zis, dar ştiu sigur că nu m-a lovit sau ceva. Dar venise grasu’ din spate şi mă lovise cu podu’ pălmii în ureche.
Atunci am jurat, că următoarea dată când îl prind singur, îl string de bijuterii până plânge!
De inspiratie si de timp am avut nevoie zilele astea ca sa pot scrie pe blog. Din pacate, ele au lipsit cu desavârsire.
Joi am participat la o sesiune de comunicari la Deva cu profesoara de fizica. Am facut o prezentare în PowerPoint (merci Atiila pentru backround) si un referat. Tema sesiunii era despre cosmos si cunoasterea lui. Am învatat una alta si am luat un 10 la fizica, am crescut în ochii profesoarei, si am primit si un atestat.
Sâmbata am participat la un festival de poezie la scoala. Au fost si scriitori care au scris poeziile recitate. Eu am spart gheata, fiind primul care a recitat. Emotii, si o mica bâlba, care, spre usurarea mea, a trecut relativ neobservata. Dupa ce toata lumea a terminat de recitat, autorii si profesorii nostrii de româna au început sa discute despre degradarea poeziilor. Ca sunt invadate de urât, ca nu mai au farmecul de demult. Scriitori care apar la TV nu apar la ore potrivite, dimpotriva, la ore gen 1-2(noaptea). În schimb sunt promovate altele, care nici macar nu au aceiasi valoare ca si poeziile, dar se ’’consuma’’ pentru ca sunt difuzate la ora potrivita. Ma refer la altele la, de exemplu, la carti lansate de personalitati, care nici macar nu ajung la a mia parte din opera lui Eugen Evu, Paulina Popa...
Oricum n-am pierdut timpul. Am terminat 2 carti saptamâna asta
1. ’’12 ani cu Hitler’’- E scrisa de o fosta secretara de a lui Hitler, care timp de 12 ani, a fost zi si noapte cu Hitler.
2. ’’Homo Videns’’ de Giovani Sartorii- Descrie imbecilizare prin televiuziune a homo sapiensului, care devine homo videns. O noua forma de analfabetism: omul vede, aude, simte, dar nu prelucreaza in totalitate tot ce vede, aude, simte. E ca si un copil care vede o fotografie cu tema abstracta, nu întelege ce vede, dar vede.
Ploaia. Nu-mi place. De ce?
Deasta:
- La mine se aplică foarte bine legile lui Murphy. Indiferent de cât de încet merg, tot mă voi uda pe pantaloni şi m-i voi stropii. Deci când plouă mă murdăresc.
- De fiecare dată când plouă îmi dau seama că nu am umbrelă. Şi nu găsesc nici o umbrelă în casă care să fie perfect funcţională. Şi aleg una aleatoriu din cele 3. O aleg taman pe cea mai futută dintre toate.[legiile lui murphy]
- Pentru că e frig afară când plouă. Şi eu am mâinile reci majoritatea timpului. Şi când plouă nici nu m-i le pot băga pe toate[2] în buzunar, pentru că o mână ţine umbrela.
- Pentru că dacă plouă iarna zăpada se face cioaflă. Şi dacă e cioaflă mă murdăresc şi mai tare.
Cu prilejul zilei Educatorului nu am făcut şcoală. N-am putut să scriu nimica pe blog pentru că am făcut greşeala de a-i spune fratelui meu că are un coleg fifa 09. E obsedat de joc, dar îl înţeleg.
Am redescoperit copilul din mine azi. Am găsit o praştie şi 2 ore am avut de lucru în grădină: nici un măr(fruct) nu a scăpat neatins, nici o vrăbiuţă nu a scăpat fără să fie stresată.
După asta am râs de câinele meu când a încercat să treacă printr-un termopan... Păcat că s-a învăţat minte şi nu l-am putut filma.
Per total n-a fost o zi pierdută.
Nici un animal care apare în acest articol nu a fost rănit.
La mulţi ani educatorule!
