Lzd's blog

aka Ionuţ şi Guma

Ionuţ de felul lui era mai prostuţ, mai credul aşa. De alungul copilăriei am profitat de asta, m-am distrat. Aş vrea să spun asta şi de Ionuţ.

Ţin minte că era o zii de primăvară. Era calduţ afară. Destul de cald încât eram nevoit să stau la umbra unui plop. Stăteam cu Radu şi povesteam de ale noastre.
Pentru că tata venise din Austria, aveam mai multă ciocolată acasă ca de obicei. După un moment de cugetare, am dat o fugă pâna acasă şi am adus ceva bunătaţi. O tableta de ciocolata şi gumă.

Guma, defapt cutia în care era ea era mai ciudată: avea formă de canistră de benzină roz. Guma era tăiată în bucăţele mici[ ca şi tăieţeii] Aici intervine eroul, Ionuţ. Noi când mâncam guma scuturam sticla, ea fiind cu capul în jos, parcă aveam ceva lichid în ea. Atunci mi-a venit o idee genială [în opinia mea] Am golit sticla şi am plecat cu ea după colţ. Lăsându-l pe Radu singur cu Ionuţ.

Mă întorc cu sticla în mâna. Îl salut pe Ionuţ şi îl întreb dacă nu vrea gumă "de dincolo" Înainte să-i dau sticluţa îi zic că e gumă lichidă, şi trebuie facut gargara cu ea pentru a devenii din sărată în dulce... cu coada ochiului l-am văzut pe Radu că se abţinea din greu să nu râdă...

Dupa 3 secunde de făcut gargară Ionuţ scuipa "guma" şi urlă în gura mare: Bă!!! Ăsta-i pişat!

Eram pe jos şi eu şi Radu. Dupa colţ mi-am făcut nevoile în sticlă. Nu ştiu de ce i-am făcut asta, a fost ceva de impuls, dar eu am râs mult în ziua aceea.

De atunci Ionuţ a tăcut 1 lună, nu ne-am mai vorbit... dar i-a trecut...

sneak peak: data vitoare ne declaram război şi doar atunci încep să studiez efectele sărutului suav al pumnului.

După cum spuneam în postul trecut, Ionuţ era vecinul meu.
De la început, din prima zi,am avut o relaţie specială cu vecinul meu, Ionuţ.

Încă îmi aduc aminte prima zi în care m-am mutat pe stradă. După ce au despachetat părinţii, am ieşit pe stradă să-mi cunosc vecinii... Pe stradă era Ionuţ şi mai erau vreo 2 copii, cred că Radu şi Maria erau prezenţi.
Nu ştiu cum am ajuns să ne jucăm în pamant, in faţa porţi lui Ionuţ [pe vremea aceea nu era asfaltată strada] Eram în mod irezistibil atraşi de pămant, de o chestie neagra ce se găsea in el, cred că era smoală.
De mic dădeam dovadă de nişte extraordinare abilitaţi sociale... În 5 minute povesteam foarte relaxat cu ei nişte probleme existenţiale de o uriaşă importanţa:cine ar caştiga într-o eventuală confruntare dintre Superman şi Son-Goku...
Revenind la materia neagra necunoscută... ca să ajungem mai uşor la ea, am intrat în curte, am mers în garaj, profitând de neatenţia tatălui, am furat un ciocan din cufăr. Era cu măner cauciucat, negru, pe o parte avea clasica forma de ciocan, iar pe cealaltă avea o extensie de scos cuie. După ce am adus scula, am început să "minerim". Eu mănuiam ustensila, cu mare abilitate scoteam la suprafată materia neagră... Ironia era că nu ştiam ce urma să facem cu ea după ce o scoateam, dar un lucru sigur eram foarte implicaţi în cea ce făceam, parcă eram într-o transă, dar sunt sigur că la varsta de 5 ani, acea acţiune m-i se părea foarte logică.
Nu ştiu ce dracu făcuse Ionuţ dar boul de el considerase că e o idee buna să-şi bage capul în faţa ciocanului. Şi ciocanul cobora. Cu viteză, iar capul lui Ionuţ se afla în traiectoria ciocanului.Inevitabilul se întâmplase... Şi...şi... bău! I-am dat în cap cu ciocanul. Instantaneu a inceput să plângă. Nu era de ajuns faptul ca era el mai mic, chiar slabuţ [era ca şi un somalez albios] acuma mai avea şi o gaură în cap.
După ce s-a calmat a urmat o discuţie între parinţi. Am fost surprins că nu am fost pedepsit, doar o scurtă mustrare, nimica serios.
O vreme cred că părinţii i-au interzis să se mai joace cu mine, nu l-am mai vazut pe stradă, dar probabil era în recuperare dupa ce i-am gâdilat encefalul dar în cele din urmă lucrurile au revenit la normal.

După cum spuneam/scriam într-un post anterior, am decis să încep un serial (doar unul am în cap acuma) urmând exemplul lui Visurat. Toate posturile care vor avea eticheta "seriale" vor fii 100% non-ficţionare.

Să începem.

Primii 5 ani din viaţa mea am fost blocatar. Nu mai îmi aduc aminte cum era viaţa la bloc, eram prea mic, dar cred că aş fii avut probleme cu vecinii din cauza decibelilor. De la vârsta de la 5 ani şi până în momentul în care scriu acest post locuiesc la casă. Alături de Ionuţ, dragul meu Ionuţ.

Ionuţ era vecinul meu, şi înca este, niciodata nu am ajuns la asemenea extreme, încât să-l fac să se mute. Era chiar cel mai vecin dintre toţi vecinii, pentru că locuieste visavis de casa părintilor mei, înca nu e a mea...
Pe strada care locuiesc sunt 6 copiii:eu, Alex, Maria, căreia mă adresez cu Mărie, Măriuţa, sor'sa, Radu şi mirificul Ionuţ. Acesta era grupul de joacă al strazii George Enescu.
Familia lui Ionuţ era cam ciudată, dealtfel şi el. Veneau tot felul de oameni la ei, majoritatea cerşetori şi rromi răi, intrau la ei în casă, asta ca peste o oră să iasă afară. De ce? Înca nu am aflat răspunsul la această intrebare dar înca nu e prea târziu...

Până aici nimica prea anormal.
Totul era normal, o straduţa liniştita din Oraştie.
But strange things happen in Oraştie, dar asta, în următorul post...