Se afișează postările cu eticheta deale mele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta deale mele. Afișați toate postările

Timp şi inspiraţie

De inspiratie si de timp am avut nevoie zilele astea ca sa pot scrie pe blog. Din pacate, ele au lipsit cu desavârsire.

Joi am participat la o sesiune de comunicari la Deva cu profesoara de fizica. Am facut o prezentare în PowerPoint (merci Atiila pentru backround) si un referat. Tema sesiunii era despre cosmos si cunoasterea lui. Am învatat una alta si am luat un 10 la fizica, am crescut în ochii profesoarei, si am primit si un atestat.

Sâmbata am participat la un festival de poezie la scoala. Au fost si scriitori care au scris poeziile recitate. Eu am spart gheata, fiind primul care a recitat. Emotii, si o mica bâlba, care, spre usurarea mea, a trecut relativ neobservata. Dupa ce toata lumea a terminat de recitat, autorii si profesorii nostrii de româna au început sa discute despre degradarea poeziilor. Ca sunt invadate de urât, ca nu mai au farmecul de demult. Scriitori care apar la TV nu apar la ore potrivite, dimpotriva, la ore gen 1-2(noaptea). În schimb sunt promovate altele, care nici macar nu au aceiasi valoare ca si poeziile, dar se ’’consuma’’ pentru ca sunt difuzate la ora potrivita. Ma refer la altele la, de exemplu, la carti lansate de personalitati, care nici macar nu ajung la a mia parte din opera lui Eugen Evu, Paulina Popa...

Oricum n-am pierdut timpul. Am terminat 2 carti saptamâna asta

1. ’’12 ani cu Hitler’’- E scrisa de o fosta secretara de a lui Hitler, care timp de 12 ani, a fost zi si noapte cu Hitler.
2. ’’Homo Videns’’ de Giovani Sartorii- Descrie imbecilizare prin televiuziune a homo sapiensului, care devine homo videns. O noua forma de analfabetism: omul vede, aude, simte, dar nu prelucreaza in totalitate tot ce vede, aude, simte. E ca si un copil care vede o fotografie cu tema abstracta, nu întelege ce vede, dar vede.

Nu-mi place

Ploaia. Nu-mi place. De ce?

Deasta:

  1. La mine se aplică foarte bine legile lui Murphy. Indiferent de cât de încet merg, tot mă voi uda pe pantaloni şi m-i voi stropii. Deci când plouă mă murdăresc.
  2. De fiecare dată când plouă îmi dau seama că nu am umbrelă. Şi nu găsesc nici o umbrelă în casă care să fie perfect funcţională. Şi aleg una aleatoriu din cele 3. O aleg taman pe cea mai futută dintre toate.[legiile lui murphy]
  3. Pentru că e frig afară când plouă. Şi eu am mâinile reci majoritatea timpului. Şi când plouă nici nu m-i le pot băga pe toate[2] în buzunar, pentru că o mână ţine umbrela.
  1. Pentru că dacă plouă iarna zăpada se face cioaflă. Şi dacă e cioaflă mă murdăresc şi mai tare.
Deci pleacă ploaie pleacă!

3000 şi creşte

Am ajuns la 3000 de vizite, defapt deja am trecut de 3000. Eu cred că au fost mult mai multe...

Oricum e bine şi aşa rău. Vorba lu' Tata.

Muzici noi şi nu prea

Un video clip care e garantat sa-ti descreteasca fruntea. Genial. Nici piesa nu se lasa mai prejos.




I'm a heartbreaker, nothin' more to say.

Dreams come true!

Cum altfel putea să se termine o vacanţă de altfel perfectă decât prin un cadou de zile mari.

Tata[a.k.a. Ionuţ, Ionică, O'neil] ne-a cumpărat şi dăruit mie şi lui Alexandărvici [that would be mz bro'] o motocicletă de teren.

Îmi doream asta de foarte mult timp, această pasiune find moştenită de la tata, care e motociclist înrăit. Oricum, e superb să stai în şa şi sa mergi pe câmp, admirând natura...

Azi am admirat atât de mult încât am bătături în palmă!



Life's good!

Amintiri memorabile 2

După cum am promis, continuarea de la articolul acesta.

Day 2

Dimineaţa cei doi Adi au plecat şi am rămas doar 5. Am mers până la Sarmisegetuza Regia. Încă o dată am fost mândru că sunt român dar am rămas şi cu un gust amar în gură, când am văzut cum se comportă turistul român. Avem o ţară frumoasă, incredibil de frumoasă. Dar din păcate nu e exploatată la adevăratul potenţial...

După ce am plecat din cetate am urcat la Şteaua Mare. Şteaua Mare e o stână. În fiecare an campăm în apropierea ei, anul acesta n-am făcut excepţie. Pentru că am câştigat concursul de pus cortul, care avea ca premiu dreptul de a sta relaxat, nefind nevoit să adun lemne pentru foc. În acel timp am mâncat afine de munte până când am avut limba şi mâinile mov.

Seara, la insistenţele lui Sorin am dormit cu el în cort, pe motivul că el nu doarme singur, ca moare de frig.Eu şi Ştefan nu vroiam să împărţim cortul cu el pentru că sforăie ca şi o drujbă gripată. Eu n-am putut dormi, şi nici tata, care era la 6 m depărtare, în alt cort. La 5 dimineaţa m-am trezit, am reînviat focu' şi am adormit lângă el.

Day 3

După ce am luat micul-dejun la stână, mic dejun care consta în balmoş, am plecat către cabana Prislop. Drumul pâna acolo a fost relativ normal. Tata, Alex şi Sorin se opreau să pescuiască, în timp ce eu şi Ştefan mergeam în faţa, hrănindu-ne cu frăguţe.[delicioase]
La cabana Prislop ne-am întâlnit cu nişte prieteni, şi ei cu jeepurile. Drumul spre casă a durat vreo 3 ore, in loc de una, pentru că am mers pe alt drum, mult mai palpitant.

Am văzut peisaje de neuitat şi am cunoscut şi câteva persoane cu adevărat memorabile. Am uitat să vă spun. Am urcat într-un releu, turn roşu. Se vedea muntele de acolo superb. Asta e adevărata Românie, cea frumoasă, cea apreciată, cea de care m-am îndrăgostit.

Amintiri memorabile

Fiecare dintre noi va avea[sau a avut] în viaţă câteva momente, amintiri memorabile, care nu vor fi uitate niciodată. Zilele astea am trăit aceste momente. Am scris despre asta aici, şi cum am promis, vin impresile şi pozele.

Deci: Toată expediţia asta a durat 3 zile. Vineri pe la ora 4 am plecat din Orăştie cu jeepurile. Participanţi expediţiei au fost: eu, tata, Ştefan[prieten bun], Sorin[tatăl prietenului, finul părinţilor mei] şi fratele meu, Alejandro.

Day 1

În prima noapte aveam de gând să dormim la cabana noastră din Grădişte. Din moment ce urma să dormim acolo m-am gândit să-mi iau şi încărcătorul de la camera de fotografiat cu mine, şi să profit de electricitate.

Dacă mergeam pe drumuri mai normale, ca nişte oameni normali, am fi făcut din Orăştie până la cabana cam 30 de km. Dar nu, am mers pe dealuri. 56 de km. Vreau să spun că n-am regretat niciodată această decizie. Peisaje superbe. Oameni prietenoşi, sociali. Am fotografiat o şcoală construită de maghiari in 1907 care încă se ţine pe picioare destul de bine. Am făcut cunoştinţă cu femeia care nu crede că a murit Ceauşescu'[no shit][mi-am dat seama de ceva când am scris Ceauşescu: dacă încă eram conduşi de tovarăş, eram owned] Sorin sa abţinut să nu râdă şi a întrebat foarte mirat: Da' o murit Ceauşescu'?.

Distracţia şi adrenalina a venit când am fost minţiţi de nişte ciobani, minciună care a făcut un jeep să se răstoarne de 2 ori[nimeni nu a păţit nimica] O roată din faţă s-a înfipt în pământ, doar 3 roţi atingând solul. După ce revinul jeepul cu piciparele/roţile pe pământ porneşte iarăşi. Acuma iarăşi cade... singura diferenţă e că acuma e cu 2 roţi în aer. În timp ce îl impingeam, Adi[am uitat să vă spun, sau alăturat expediţiei timp de o zi Adi[mic la înălţime] şi Adi[mare la înălţime], amândoi pe motociclete] a întrebat dacă maşina e băgată în viteză sau e frâna de mână trasă[întrebarea asta sa pus când roţile erau în aer şi urmau să atingă solul într-o secundă] Cei care ştiu cum funcţionează o maşina cred că ştiu ce a urmat... A luat-o'n jos la vale maşina, până al urmă oprinduse cu ''pula'n sus''-Sorin.

După ce ieşim din vale, îmi dau seama că nu-mi găsesc husa camerei de fotografiat. Am căutat, dar n-am găsit nimica. Odată cu husa camerei sa pierdut tot ce mai era înăuntru': telecomanda camerei şi încărcătorul. Degeaba am căutat, tot n-am găsit husa aia nenorocită.

Drumul spre casă a fost superb, prin pădure. Nu pot spune că am mers pe drum pentru că ''drumul'' era udat de râu. Când am ajuns la cabană am dormit ca eroi, cei 2 Adi plecând dimineaţa la 7.

Va urma...

Road trip

Ca'n fiecare an plec la munte vara cu tata, fratele si nişte prieteni. Anul acesta, mergem cu 2 suzuki samurai în loc de unul acompaniat de o motocicletă de teren.

Ne citim duminică, sau luni cel târziu. Impresii, poze, luni.

Over and out.

Ionel şi uşa glisantă

Pe tata îl chema Ionel. Eu îi spun 'Onel, Ionuţ iau Ionatan. E de treabă, cam ca şi mine la personalitate. Fericit tot timpul cu tendinţe miserupiste.

Îmi amintesc când a intrat într-o benzinărie MOL ca să platească benzina proaspăt turnată-n rezervor şi să-i cumpere o îngheţată fiului său.

Mă uitam la el de pe geamul maşinii. Îl urmăream cu privirea. Işi luase portmoneul din buzunarul de la spate şi plătise benzina şi se îndrepta către uşa glisantă. S-a apropiat de ea, s+a deschis în mod automat.

În momentul acela eu îi fac semn tatălui să se întoarcă să-mi cumpere îngheţată. Şi el tocmai asta a făcut. Doar că uşa se închidea.

Şi uite aşa a fost tata prins între uşile de la mol, a râs vânzătorul de el, am râs şi eu de el.

Pentru concursul VisUrât.

O fo' fain!

Asta e tot ce spune după ziua de ieri.

Am fost cu încă 4 prieteni la un râu să ne "scaldăm". După un drum întortochiat, prăfuit ne-am dat seama că râul la care am ajuns nu ne convine... deci ne-am suit pe "motoare", adică biciclete.

Când trebuia să mergem la celălalt râu unul din ce-i 4 prieteni care mă însoţeau a plecat.

În sfârşit am ajuns la râu! Unde era apa mai mare făceam body-rafting. Adică făceam pluta şi ne lăsam duşi de apa, palpitant nu glumă!

Apoi eu am fost îngropat în nisip, chestie care de mult vroiam s-o fac.

A fost superb, râu curat, nimeni pe lângă noi, linişte, natură, prieteni şi o Timişoreana.

Poem

Once I had
A little game
I liked to crawl
Back in my brain.
I think you know
The game I mean.
I mean the game
Called go insane.

Now you should try
This little game.
Just close your eyes,
Forget your name,
Forget your world,
Forget the people,
And we'll erect
A different steeple.

Nu mai adaug nimica...

Dacă n-ai ce face...

... fă pe prostu şi lasă-ţi camera foto acasă pe motiv că n-o să ai ce fotografia.[ sau cel puţin crezi asta]

Un curcubeu superb, cu nişte culori vi, care pur şi simplu te înveseleau instantaneu. Perfect arcuit.

Şi dacă asta n-ar fii de ajuns, lângă acel minunat curcubeu, de proporţii emineşciene, mai era încă un curcubeu, mai mic, nu aşa de impresionant, dar tot era minunat. Amândouă impresionau lumea prin prezenţa lor şi prin faptul că erau la plural.

Toţi se uita la curcubeu. Parcă lumea devenise un loc mai bun.

Rasism?

Unii oameni "este" proşti... Alţi "este" foarte proşti. Să vă lămuresc.

Unde poti purta ochelarii de soare când nu mai ai de ce să-i foloseşti[ eşti într-o discotecă, e peste 12 noaptea]. Din start se exlude posibilitatea ca ochelarii să fie băgaţi în husa lor/buzunar.

Am văzut un om care-i purta la ceafă. Ţin să menţionez că este prima dată când văd asta.

Bineînţeles că ochelarii erau super branduiţi cu Dă cu Grebla...

În rândurile următoare voi fii rău, dar nu-i mai suport. Pe lângă faptul că efectiv bubuie de prostie mai se şi iau de tine, pe nişte motive, care cel puţin pentru mine, sunt prosteşti. Se iau de tine din orice prostie, doar ca să-şi demonstreze "shukarimea".

Căteodată te mai abordă cu o întrebare aparent banală, dar idioată care te enervează: Baiatu' nu-mi faci şi mie o poză? Dacă-ţi fac, ce o să fac eu cu ea? Ţi-o trimit pe mail? Ştii ce e ăla? N-am meil dar am mesenjer, trimite-o pe mesenjer.

Eu nu-i bat, nu pot, nu vreau, mă consider mai bine crescut decât să-mi impun punctul de vedere cu pumnul... dar nu mă las chiar aşa de uşor.

Am fost întrebat de un cetaţean[nu vreau să-i dezvălui etnia pentru a evita etichetarea] dacă nu-i fac o poză. Hai să zicem că i-aş face chiar dacă ar fii Bulibaşa ţiganilor, dacă mi-ar cere asta mai frumos, nu aşa la "mişto".
În general îi ignor sau le zic scurt nu, nu care le închide gura.

Mă respecţi, te respect.

Şi se mai miră de ce sunt discriminaţi.

Furnici

Pentru că sunt patriot, am fost aseară să văd meciul... mă abţin de la comentariile legate de meci, o las pe Paula, văd ca face o treabă foarte bună.

Am ajuns pe terasa la care urma să vedem meciul pe la 6 jumate. Era full, dar, bine a fost şi-n spate!

Terasa era plină ochii. Din noroc îmi aude o chelneriţa gura [chelneriţa care se plimba în stânga şi-n dreapta ca o furnică] şi-mi ia comanda... După ce ne adunăm toată trupa mai cer o bere pentru un prieten.

A luat comanda şi a mers la masa alăturată. Şi ei tot o bere la halbă. Spre uimirea mea văd că aduce berea celor de lângă masa noastră... după ce o întreb de ce nu mi-a adus berea comandată urmează dialogul de mai jos
Furnicuţa Păi tu mai ai bere...
Eu Da şii? Îmi aduceaţi berea după ce se termină meciul?
F Nu, când terminai berea!
E Vă rog, aduceţi-mi berea acuma!

Servicii jalnice, şi nu e prima dată când paţesc lucruri de genul acolo, dar ceva tot ma face să revin acolo, cred că-mi place locul, nu şi modul în care sunt servit. Dar de acuma lucrurile o să se schimbe, se angajează tineri, care, sper să nu fie aşa scârbe ca şi furnicuţele.

Urăsc

Ca fiecare om normal, urăsc şi eu anumite lucruri. Voi da doar un exemplu acuma.

În fiecare duminică seara mă uit la TopGear. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt fan al maşinilor sport, dar îmi place modul de prezentare al emisiunii, comparaţile, totul! TopGear rulzzz! După cum toţi aşi putut observa duminca trecută duminica a fost zii de vot.

Seara, la 10 şi 5 min am pornit Tv-ul să ma uit la iubita mea emisiune. Am fost OMGF! Discuţii despre politică. Parcă nu ar fii de ajuns de enervant faptul că nu se mai difuza mult iubita mea emisiune, dar nici nu ne anunţau.

Acolo într-un colţişor, ar fii putut să scrie "Dragă fraierule, e mai importantă hoţia, pardon politica, decât mult iubita ta emisiune... "
Nu ştiu, ar fii contat pentru mine, mi-aş fii zis în gândul meu "They realy give a shit about us!"

LE: sper ca-n seara asta să pot urmării TopGear, asta dacă nu o găsesc pe Elodia, sau dacă iara face BeeeeeeEcalii o gafă.

Emo?

To be or not to be?

Toată nebunia a început când fetiţa aceea de 12 ani s-a sinucis. De ce? Nu ştiu[m]
În opinia mea ea nu era emo, probabil era fan tokio hotel sau asculta rock,punk ş.a.m.d şi a fost catalogată de nişte colegi [ în cel mai probabil caz cocalari sau pitzipoance] emo, când ea defapt nu era în acest curent. Nu ştiu ce să mai zic...

Era sau nu era emo? Nu o sa ştiu niciodată, dar era o proastă mare cât blocul de pe care a sărit! Era tânară, avea toată viaţa înainte, mare păcat.

Otv-ul din lipsă de ştiri "SENZAŢIONALE" se apucă să discute de emo, şi pun cocalari şi emo[ btw aia sunt strutzi] în acelaşi studio să îşi spuna ofurile. Partea interesanta e că în partea de dreapta sus a ecranului e un sondaj cu un nume care mie mi-a sărit în ochi: Sunteţi de acord ca adepţi curentului emo să fie arestaţi? Încep să cred că neuronii celor de la OTV sunt şi ei emo, ori deja sau sinucis sau sunt tot cu venele tăiate, anemici, fără viaţa. Prin absurd, dacă toate fosilele care urmăresc OTV ar vota DA ce s-ar întampla?

Lăsând la o parte OTV-ul. Ieri a trecut un prieten de familie pe la noi pe care nu îl mai văzusem şi nici el nu mă mai vazuse de mult. Am acuma părul mai lung ca şi ultima dată când m-a văzut. După ce pleacă aflu de la mama că a întreba-to dacă sunt emo. Mi-a căzut faţa... dacă am părul puţin mai lung înseamnă că sunt emo?

Cocalarii si Emo la OTV
Cat de emo eşti? Eu sunt 41%

Să socializăm!

Ideea principală a postului am gandi-to acuma ceva vreme, şi am dezbătu-to cu ea, până a ajuns la forma asta.

Eu cred că fumătorii sunt persoane mult mai prietenoase, care intră mai uşor în vorba cu cineva, fie el o cunoştinţă sau nu, decât unul nefumător.

De ce?

Părerea mea este că fumatorul este mai social decât nefumătorul deoarece fumătorul nu este deranjat de fum, şi poate povestii cu mai mai mulţi oameni, indiferent daca ei sunt fumători. Pe cand nefumătorul [nu toţi] nu suportă fumul de ţigare, implicit nu suportă fumătorii.

În concluzie, dacă vrei să fii social: învaţă-te să suporţi fumul de ţigare, şi zâmbeşte mai mult. [şi lasă să mearga lucrurile de la sine!!!]

Vals

Sunt mândru de vals! Defapt sunt mândru de mine deoarece am învăţat să valsez. Trebuie să ştii să dansezi, în principiu pe toate genurile.
La o petrecere dacă stai tot timpul pe colţar şi lingi un suc, o sa fii considerat retard. Aşa eram eu pe clasa a 6-a, defapt nici un baiat din clasă nu dansa. În schimb de înfundam gurile cu pepsi şi covrigei. Atunci pe a 6-a, sau era a 5-a? Am dansat cu o fată, care îmi era colegă, pentru prima dată. Fata a zis că mă descurc bine,iniţial.
Defapt a spus asta din politeţe, ca să mă determine să dansez. Am aflat acuma ceva timp că am căşca-to în picioare. Learn to dance... ştiu eu de ce zic asta!
Am reuşit să învaţ nişte paşi, şi eu cred că ma descurc bine, şi nu doar eu cred asta! O să vedeţi pozele din seara asta[ adică eu astazi voi dansa]
La balul absolvenţilor, eu... Cred că mă laud. Nu-i bai! ^_^
Termin aici...

Pentru Mădă: mâna, V-ul, capul!

Ionuţ 2

După cum spuneam în postul trecut, Ionuţ era vecinul meu.
De la început, din prima zi,am avut o relaţie specială cu vecinul meu, Ionuţ.

Încă îmi aduc aminte prima zi în care m-am mutat pe stradă. După ce au despachetat părinţii, am ieşit pe stradă să-mi cunosc vecinii... Pe stradă era Ionuţ şi mai erau vreo 2 copii, cred că Radu şi Maria erau prezenţi.
Nu ştiu cum am ajuns să ne jucăm în pamant, in faţa porţi lui Ionuţ [pe vremea aceea nu era asfaltată strada] Eram în mod irezistibil atraşi de pămant, de o chestie neagra ce se găsea in el, cred că era smoală.
De mic dădeam dovadă de nişte extraordinare abilitaţi sociale... În 5 minute povesteam foarte relaxat cu ei nişte probleme existenţiale de o uriaşă importanţa:cine ar caştiga într-o eventuală confruntare dintre Superman şi Son-Goku...
Revenind la materia neagra necunoscută... ca să ajungem mai uşor la ea, am intrat în curte, am mers în garaj, profitând de neatenţia tatălui, am furat un ciocan din cufăr. Era cu măner cauciucat, negru, pe o parte avea clasica forma de ciocan, iar pe cealaltă avea o extensie de scos cuie. După ce am adus scula, am început să "minerim". Eu mănuiam ustensila, cu mare abilitate scoteam la suprafată materia neagră... Ironia era că nu ştiam ce urma să facem cu ea după ce o scoateam, dar un lucru sigur eram foarte implicaţi în cea ce făceam, parcă eram într-o transă, dar sunt sigur că la varsta de 5 ani, acea acţiune m-i se părea foarte logică.
Nu ştiu ce dracu făcuse Ionuţ dar boul de el considerase că e o idee buna să-şi bage capul în faţa ciocanului. Şi ciocanul cobora. Cu viteză, iar capul lui Ionuţ se afla în traiectoria ciocanului.Inevitabilul se întâmplase... Şi...şi... bău! I-am dat în cap cu ciocanul. Instantaneu a inceput să plângă. Nu era de ajuns faptul ca era el mai mic, chiar slabuţ [era ca şi un somalez albios] acuma mai avea şi o gaură în cap.
După ce s-a calmat a urmat o discuţie între parinţi. Am fost surprins că nu am fost pedepsit, doar o scurtă mustrare, nimica serios.
O vreme cred că părinţii i-au interzis să se mai joace cu mine, nu l-am mai vazut pe stradă, dar probabil era în recuperare dupa ce i-am gâdilat encefalul dar în cele din urmă lucrurile au revenit la normal.

Ionuţ 1

După cum spuneam/scriam într-un post anterior, am decis să încep un serial (doar unul am în cap acuma) urmând exemplul lui Visurat. Toate posturile care vor avea eticheta "seriale" vor fii 100% non-ficţionare.

Să începem.

Primii 5 ani din viaţa mea am fost blocatar. Nu mai îmi aduc aminte cum era viaţa la bloc, eram prea mic, dar cred că aş fii avut probleme cu vecinii din cauza decibelilor. De la vârsta de la 5 ani şi până în momentul în care scriu acest post locuiesc la casă. Alături de Ionuţ, dragul meu Ionuţ.

Ionuţ era vecinul meu, şi înca este, niciodata nu am ajuns la asemenea extreme, încât să-l fac să se mute. Era chiar cel mai vecin dintre toţi vecinii, pentru că locuieste visavis de casa părintilor mei, înca nu e a mea...
Pe strada care locuiesc sunt 6 copiii:eu, Alex, Maria, căreia mă adresez cu Mărie, Măriuţa, sor'sa, Radu şi mirificul Ionuţ. Acesta era grupul de joacă al strazii George Enescu.
Familia lui Ionuţ era cam ciudată, dealtfel şi el. Veneau tot felul de oameni la ei, majoritatea cerşetori şi rromi răi, intrau la ei în casă, asta ca peste o oră să iasă afară. De ce? Înca nu am aflat răspunsul la această intrebare dar înca nu e prea târziu...

Până aici nimica prea anormal.
Totul era normal, o straduţa liniştita din Oraştie.
But strange things happen in Oraştie, dar asta, în următorul post...

Postări mai vechi Pagina de pornire

Blogger Template by Blogcrowds.