Vacanta cea mai frumoasa? Intrebare relativ usoara, la care pot raspunde fara sa ma gandesc prea mult. A fost prima vara in care am am lucrat undeva, pe bani, bani care nu imi erau de la familie. Mandru eram ca am reusit sa adun o suma frumusica de bani si mai ales ca am reusit sa ma abtin sa nu ii cheltui.
Singurul lucru care ma determinat sa tin de bani si sa nu ii cheltuii a fost posibilitatea unei vacante in Italia. Posibilitate, care spre fericirea mea, a devenit realitate. Am plecat din Romania cu finii nostri si copilul lor, care e printre cei mai buni prieteni ai mei,pe nume Stefan.
Nu va mai plictisesc cu cele 2 zile de drum, trecem direct la Italia. Am ajuns in orasul care urma sa imi fie casa pentru urmatoare saptamana undeva pe la 11 seara. Minunat arata orasul cu toate luminile aprinse. Apartament foarte mare, dar nu genul american, cu televizor urias si bucatarie la fel. Totul in proportii normale, decorat cu bun gust. Partea cea mai buna era terasa. Pe bloc era o terasa care era a parintilor lui Stefan. Plina, da plina ochi de plante: flori, cactusi, bambusi si bonsai. Intr-un colt erau sub o umbrela alba niste canapele tot albe pe un cadru gros din bambus. Te simteai ca si in rai stand pe un fotoliu cu un Heineken rece in mana privind apusul. Si nici rasaritul nu se lasa mai prejos: vedeam marea de pe terasa, si il vedeam pe Soare iesind din ea in fiecare dimineata. King of the world, zic!
Eram independent acolo. Chiar daca eram la parintii lui Stefan, eram independenti in timpul zilei, sau asa ne placea sa credem. Asta pentru ca am mers si singur acolo, fara mama,tata sau frate. Aici inca o premiera pentru mine, faptul ca eram 100% in vacanta, nu imi faceam program dupa nimeni, era o chestie frumoasa.
Ma simteam ca un rocker faimos. Azi eram la marea Adriatica, sub o umbrela privind valurile marii, sorbind mojito, maine eram la circuitul de la Imola la o cursa de moto GP.(e incredibil cum se aud motociletele alea cand trec pe la start) si poimaine la Roma. Am mers la Roma doar eu cu Stefan cu trenul. Acolo, pentru prima data in toata vacanta, m-am simtit prost ca sunt roman, cand “nasul” a dat jos din tren 2 romance.(tinere, nu cred ca erau la munca, erau deodata cu mine, probabil in vacanta si ele)
Roma… e Roma. Spre surprinderea mea, nu era asa de greu sa te descurci pe acolo. Asta poate ca am mers si pe niste trasee frecventate de turisti dar o parte din mine crede ca nu e chiar asa de greu, trebuie doar sa stii o boaba de italiana si engleza. Colosseum, columna lui Traian(la columna am fost mandru ca am sange dac in vene cand am vazut dacul cioplit acolo) Gradinile Vaticanului, capela sixtina, toate, si multe altele, le-am vazut. Sunt recunoscator ca am putut sa vad niste locuri pe care multi le doar viseaza…
A fost una dintre cele mai reusite vacante ale mele. Nu a fost chiar o vacanta tipica, pentru ca nu am fost cu cineva din familie, mai degraba cu un prieten. Si cred ca tocmai asta a facut totul mult mai bine, eram mai relaxat tot timpul, puteam sa fac anumite lucruri pe care nu le-as fi putut face de fata cu mama sau tata.
Acest articol participa la concursul organizat de visurat.ro si sponsorizat de Arsenal Park
Arsenal Park, adica cel mai tare parc tematic din Romania:
Arsenal Park - Prezentare în limba Română from Eduard Schneider on Vimeo.
O idee foarte bună în părerea mea, şi al lui Andrei, cunoscut în unele cercuri sub nick-ul de Fometoc.
Din vorbă în vorbă ajung cu să discut cu Fmtc! despre şcoală. Ideea ne-a venit când discutam despre materii. Muzica de exemplu: n'ar fi frumos să învăţăm şi alte feluri de muzică[ sublienez faptul că nu contest importanţa muzici clasice, muzicii compozitorilor români] Să avem teme de genul: învaţă biografia trupei X, cine sunt membri. Să se studieze şi muzica modernă, să se analizeze originile fiecărui gen de muzică.
Sau pentru pasionaţi de fotografie, cursuri de fotografie, cursuri de artă şi tehnică fotografică. Din păcate, tot ce avem sunt cluburile de fotbal, dă cu picioru'n minge, aşa cum o să dai cu picioru' în şansa de a deveni cineva. Mă rog...
gOgetit, tu ce materii ai vrea să faci adiţional la şcoală?
M-am întors din Italia. Nu credeam că o să spun asta vreodată dar chiar mi-a fost dor de Romania... defapt mai mult mi-a fost dor de bucătăria romănească şi de prieteni şi familie.
Iniţial, trebuia să vin cu avionu', apoi trebuia să vin cu o cunoştinţă, şi până la urmă m-am întors cu un autocar Atlantsib. O mică întârziere de 6 ore... la 8 jumare eram în locul de unde urma să plec către Romania... doar la 2 a venit autocaru'... shit!
Am dormit prea puţin pe autocar, fiind al dracu' de inconfortabil! Plin de babe care se întorc de la copii, de nesimţiţi şi burtoşi[ şi burtoase].
Întoarcerea în ţară nu a fost confortabilă, dar nu contează, pentru că vacanţa a fost una memorabilă, cu adevărat extraordinară!
Fiecare dintre noi va avea[sau a avut] în viaţă câteva momente, amintiri memorabile, care nu vor fi uitate niciodată. Zilele astea am trăit aceste momente. Am scris despre asta aici, şi cum am promis, vin impresile şi pozele.
Deci: Toată expediţia asta a durat 3 zile. Vineri pe la ora 4 am plecat din Orăştie cu jeepurile. Participanţi expediţiei au fost: eu, tata, Ştefan[prieten bun], Sorin[tatăl prietenului, finul părinţilor mei] şi fratele meu, Alejandro.
Day 1
În prima noapte aveam de gând să dormim la cabana noastră din Grădişte. Din moment ce urma să dormim acolo m-am gândit să-mi iau şi încărcătorul de la camera de fotografiat cu mine, şi să profit de electricitate.
Dacă mergeam pe drumuri mai normale, ca nişte oameni normali, am fi făcut din Orăştie până la cabana cam 30 de km. Dar nu, am mers pe dealuri. 56 de km. Vreau să spun că n-am regretat niciodată această decizie. Peisaje superbe. Oameni prietenoşi, sociali. Am fotografiat o şcoală construită de maghiari in 1907 care încă se ţine pe picioare destul de bine. Am făcut cunoştinţă cu femeia care nu crede că a murit Ceauşescu'[no shit][mi-am dat seama de ceva când am scris Ceauşescu: dacă încă eram conduşi de tovarăş, eram owned] Sorin sa abţinut să nu râdă şi a întrebat foarte mirat: Da' o murit Ceauşescu'?.
Distracţia şi adrenalina a venit când am fost minţiţi de nişte ciobani, minciună care a făcut un jeep să se răstoarne de 2 ori[nimeni nu a păţit nimica] O roată din faţă s-a înfipt în pământ, doar 3 roţi atingând solul. După ce revinul jeepul cu piciparele/roţile pe pământ porneşte iarăşi. Acuma iarăşi cade... singura diferenţă e că acuma e cu 2 roţi în aer. În timp ce îl impingeam, Adi[am uitat să vă spun, sau alăturat expediţiei timp de o zi Adi[mic la înălţime] şi Adi[mare la înălţime], amândoi pe motociclete] a întrebat dacă maşina e băgată în viteză sau e frâna de mână trasă[întrebarea asta sa pus când roţile erau în aer şi urmau să atingă solul într-o secundă] Cei care ştiu cum funcţionează o maşina cred că ştiu ce a urmat... A luat-o'n jos la vale maşina, până al urmă oprinduse cu ''pula'n sus''-Sorin.
După ce ieşim din vale, îmi dau seama că nu-mi găsesc husa camerei de fotografiat. Am căutat, dar n-am găsit nimica. Odată cu husa camerei sa pierdut tot ce mai era înăuntru': telecomanda camerei şi încărcătorul. Degeaba am căutat, tot n-am găsit husa aia nenorocită.
Drumul spre casă a fost superb, prin pădure. Nu pot spune că am mers pe drum pentru că ''drumul'' era udat de râu. Când am ajuns la cabană am dormit ca eroi, cei 2 Adi plecând dimineaţa la 7.
Va urma...
Very big I might say.
A început Olimpiada de la Beijing. Superb totul, m-a lăsat mască. Când nu urmăream sportivii români [btw, gg până acuma, SUCCES MAXIM în continuare] mă uitam la fotoreporteri. Cu un dslr dotatat cu un teleobiectiv.
Aşa aş vrea să fiu şi eu peste câţiva ani. Nu neapărat la evenimente sportive, aş face orice ce implică fotografia. Acesta este visul meu. Să am dslr, şi obiective pentru el. Un fisheye, un tele, un macro si unul obişnuit.
Succes României în continuare la Olimpiadă.
Orăştia, oraşul totul posibilităţilor.
Noi Orăştieni avem şi un muzicant... Un manelist ca oricare altu'... Cu un nume ca oricare altu' de simplu: Alex de la Orăştie. Nu ne putem lăsa mai prejos...
Din câte am văzut/auzit pe telefoanele cocalarilor de la sat şi nu numai tipu' are succes... rămâne de văzut ce va face...
Într-un fel pot spune că-l admir, pentru că a reuşit să ajungă acolo unde este, şi scote ceva bani din ce face. Dar să nu uităm că cântă manele, şi nu va fi mai mult de un manelist.
Ar trebuii să mă bucur pentru că face Orăştia mai cunoscută? O face cunoscută în modul pozitiv sau negativ? Voi ce părere aveţi?
BTW: Magda[aia de la OTV] a făcut un featuring cu Guţă... acuma la DDD[ DanDiaconescuDirect] o să colcăie studioul de Guţă loveri?!
Da! Să ne oprim pentru o clipă din discriminare, din rasism, din xenofobie şi să apreciăm ceva frumos, reuşit, ceva ce ar putea rivaliza cu Michael Flatley.
Aceştia.
Nu ştiu care este impresia voastră, dar, eu cel puţin, am rămas uimit.
Superb, incredibil.
Pot spune că-mi plac ţiganii. Nu toţi, dar îmi plac. Îmi plac pentru că ştiu să danseze, să cânte. Îmi plac pentru că există şi ţigani de treabă, cu care chiar te poţi înţelege.
Întrebare: Aţi văzut un ţigan cu ochelari?[de vedere]
Postări mai vechi Pagina de pornire
